
Plan Urbanistic de Detaliu (PUD): Ce este? Documentatie, Rol.
Daca ati achizitionat de curand o parcela de teren si planuiti sa construiti o casa, ar trebui sa deveniti familiari cu cativa termeni specifici care va vor ajuta pe parcursul proiectului dumneavoastra.
Terminologia din domeniul constructiilor poate fi intimidanta pentru orice persoana la inceput, insa va asiguram ca lucrurile sunt mai usoare in realitate decat par la prima vedere. Mai mult decat atat, alegand echipa potrivita de proiectanti, suntem siguri ca nu veti intampina dificultati de niciun fel.
Vom incerca in acest articol sa discutam despre ce insemna si ce presupune un Plan Urbanistic de Detaliu (PUD).
Spre deosebire de PUZ (Planul Urbanistic Zonal), care se refera la o arie mai mare, PUD-ul stabileste si poate modifica schimbarea parametrilor de utilizare a unei singure parcele de teren.
Ce este Planul Urbanistic de Detaliu?
Cu siguranta ca, pentru multi dintre noi, detinerea unui teren in vederea construirii unei case dupa propriile dorinte poate fi un vis devenit realitate.
Cu toate acestea, ar trebui sa stiti ca, inainte de a demara lucrarile de constructie si chiar inainte de a intocmi proiectul necesar pentru a obtine autorizatia de constructie, veti avea nevoie de alte cateva documentatii urbanistice, printre care si Planul Urbanistic de Detaliu.
PUD reprezinta documentatia prin care se asigura faptul ca toate obiectivele – cladiri, foisoare, plantatii etc. – amplasate pe o parcela se afla in concordanta si unitate cu functiunea predominanta a zonei si cu vecinatatile.
Problemele principale abordate in documentatia de tip PUD sunt:
- Regimul juridic, tehnic si economic al parcelei si a constructiilor existente.
- Modul de utilizare si de ocupare a terenului.
- Permisiuni si restrictii urbanistice.
- Uniformitatea parcelei cu vecinatatea din punct de vedere estetic si functional.
- Racordarea la retelele edilitare etc.
Pe scurt, tinem minte ca un Plan Urbanistic de Detaliu (PUD):
- Se refera la o singura parcela si are caracter de reglementare specifica.
- Trebuie sa urmareasca normele stabilite prin Planul Urbanistic Zonal si prin Planul Urbanistic General.
- Este o etapa anterioara investitiilor si faciliteaza proiectele viitoare de investitii (de constructie).

Ce contine un Plan Urbanistic de Detaliu?
Conform legislatiei, PUD se poate solicita prin certificatul de urbanism, pentru a detalia aspecte legate de urbanism din PUG si PUZ.
Un Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) complet trebuie sa contina urmatoarele piese si documente:
Studii de fundamentare –
- Suportul cadastral sau topografic cuprinde parcela in sine, dar si vecinatatile.
- Studiul geotehnic certifica situarea parcelei in zone de risc – de inundatii, alunecari etc.
- Alte studii, solicitate dupa caz.
Documentatia de baza a PUD –
- Memoriu justificativ in care se noteaza obiectul lucrarii.
- Incadrarea in zona prezinta caracteristicile zonei si situeaza obiectivul in cadrul localitatii.
- Situatia existenta cuprinde aspecte precum caile de comunicatie, limite, vecinatati sau destinatia cladirilor.
- Reglementari privind noile obiective solicitate, functionalitate, amplasare etc.
- Concluzii ale persoanei care a intocmit PUD-ul cu privire la consecintele realizarii obiectivelor propuse in proiect.
Piese desenate –
- Incadrarea in zona reprezinta amplasamentul pentru care se realizeaza PUD-ul in relatie cu zona, caile de comunicatie (strazile) si centrul localitatii.
- Situatia existenta cuprinde aspecte precum limitele zonei, cladirile existente sau limitele de proprietate.
- Reglementari urbanistice privind destinatia obiectivelor propuse, alinierea constructiilor sau indicii de ocupare si utilizare a terenului (POT si CUT).
- Reglementari edilitare pentru a asigura utilitatile cu retelele existente si propuse in PUD.
- Obiective de utilitate publica (daca este cazul)
- Posibilitati de mobilare urbanistica (daca este cazul)
Etape obtinere Plan Urbanistic de Detaliu
Obtinerea unui Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) este necesara atunci cand proprietarul terenului doreste:
- Modificarea retragerilor fata de limitele de proprietate.
- Stabilirea conditiilor de echipare tehnico – edilitara.
- Stabilirea accesului la o viitoare constructie.
- Integrarea constructiilor noi cu cele existente din vecinatate.
Obtinerea Planului Urbanistic de Detaliu poate fi un proces relativ complicat si se realizeaza in mai multe etape, astfel:
Pasul #1: Certificatul de Urbanism
Se va intocmi documentatia aferenta obtinerii Certificatului de Urbanism, fara de care nu se poate obtine PUD-ul.
Pasul #2: Studiile de fundamentare
Se vor realiza studiile de fundamentare preliminare – studiul geotehnic si ridicarea topografica.
Pasul #3: Elaborarea Planului Urbanistic de Detaliu
Se va proceda la elaborarea partilor scrise si a partilor desenate ale PUD cu scopul de a fi comunicat populatiei.
Pasul #4: Informarea si consultarea populatiei
Reprezinta activitatea prin care populatia este informata cu privire la intentia, scopul si continutul programelor de dezvoltare urbanistica ale unei localitati.
Pasul #5: Tema program
Prezinta problemele care urmeaza sa fie corectate prin PUD.
Pasul #6: Obtinerea avizelor
Avizele si acordurile solicitate prin Certificatul de Urbanism se obtin de la Consiliul Judetean si de la autoritatile teritoriale si centrale, dupa caz.
De retinut! Daca nu se obtine un raspuns la cerere in termen de 30 de zile de la depunerea documentatiei, acestea se considera a fi avizate din oficiu!
Pasul #7: Comisia Tehnica de Urbanism si Amenajare Teritoriala
Proiectantul (arhitect sau urbanist inregistrat si cu drept de semnatura) va sustine documentatia in fata CTUAT din cadrul consiliului local sau a primariei de care apartine parcela.
Daca exista modificari solicitate de catre CTUAT, proiectantul va trebui sa le adauge in proiect si sa se prezinte din nou in fata comisiei pentru a obtine aprobarea.
Pasul #8: Aprobarea documentatiei
Dupa avizarea documentatiei de catre CTUAT, raportul se va trimite catre Primarie pentru a obtine aprobarea finala printr-o hotarare a Consiliului Local.
Retinem ca:
- Documentatia de tip PUD poate fi realizata doar de un arhitect urbanist sau un urbanist inregistrat in Registrul Urbanistilor din Romania si cu drept de semnatura.
- Inainte de depunerea documentatiei PUD este necesara obtinerea certificatului de urbanism.
- Comisia Tehnica de Urbanism si Amenajarea Teritoriala poate solicita modificari la proiect.
Acestea fiind spuse, daca si dumneavoastra aveti nevoie de ajutor in redactarea unui Proiect Urbanistic de Detaliu (PUD), apelati cu incredere la serviciile companiei noastre.